14 mai 2011
În chiar anul naşterii lui Memer, frumosul oraş Ansul a fost cucerit de o armată şi, de atunci, preoţii acesteia i-au prigonit pe toţi cei care îndrăzneau să iubească scrisul şi cititul. Toţi cei care erau prinşi având cărţi asupra lor erau degrabă condamnaţi la moarte. Intoleranţa alzilor, care cred într-un singur Zeu al Focului, faţă de cultura politeistă a celor din Ansul stă la baza acestui nou roman din seria Cronicile Ţinuturilor din Apus.
Voci este povestea maturizării lui Memer, o fată de şaptesprezece ani, dar este şi mult mai mult decât atât. Îi veţi cunoaşte pe locuitorii oraşului Ansul, care iubesc învăţătura, pacea şi egalitatea. În casa fostului Lord-al-căilor, Memer descoperă o bibliotecă secretă, în care sunt păstrate ultimele cărţi. Alături de Lordul-căilor, Memer va învăţa să descifreze cuvintele, să le pătrundă înţelesul şi să îşi accepte darul de a fi vocea Oracolului.
Când marele povestitor şi poet Orrec, alături de soţia lui, îmblânzitoarea de animale Gry, sosesc în Ansul, la invitaţia Gandului (conducătorul forţelor cotropitoare ale oraşului), soarta li-i scoate în cale pe Memer şi pe Lordul-căilor.
Voci poate fi privită ca o parabolă pentru multe dintre problemele actuale. La început, interzicerea cărţilor pare a fi tema principală, dar e de fapt doar un simptom al unei probleme mai profunde – opresiunea. Expunând foamea de cunoaştere şi de poveste şi punând întrebări despre forma şi momentul potrivit pentru o revoltă, Ursula le Guin subliniază importanţa păcii şi cooperării.
Bazată pe unele întâmplări şi personaje din Daruri, prima carte a Cronicilor Ţinuturilor din Apus, Voci cuprinde eroi nedeclaraţi, magie, conducători puternici, prietenii ce se formează pe neştiute şi o înfruntare între bine şi rău.
E o carte care vă va pune în mod sigur pe gânduri.

2 comentarii:

Apy spunea...

frumoasa carte chiar interesanta recenzie :))

JustLaugh spunea...

ma amuza numele autoarei:))

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket