23 feb. 2012
Marii maeştri ai genului – James Patterson, Clive Cussler, Jonathan Kellerman, Michael Connolly  – au aplaudat la unison performanţa scriitoricească a lui J.R Ellory din O credinţă oarbă în îngeri .
Bestsellerul autorului britanic, care a fost tradus în peste 23 de limbi şi nominalizat la numeroase premii (Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, Prix du Roman Noir 2008 al săptămânalului Le Nouvel Observateur şi Quebec Booksellers’ Prize 2008), a câştigăt în Franţa Prix du Roman Noir al săptămânalului Le Nouvel Observateur în 2009 şi a urcat vertiginous pe lista de bestselleruri a ziarului Sunday Times.
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – aşa cum scria Clive Cussler – „o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată  şi cate te aruncă în întunecimile groazei şi tenebrele suferinţei, până când, în final, atingi sfârştiul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul  îl impune ca pe un maestru al genului”.
Viaţa lui Joseph Vaughan a fost întotdeauna urmărită de tragedie, căci a crescut în Georgia rurală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub norii întunecaţi ai distrugerilor şi pierderilor – moartea tatălui, cufundarea mamei în nebunie, războiul şi cumplitul spectru al unui criminal care bate, violează şi dezmembrează fetiţe.
Abia adolescent el însuşi, Joseph este hotărât să încerce să apere comunitatea şi pe colegele lui de şcoală de acest prădător. Dar, deşi alcătuieşte împreună cu prietenii săi grupul Paznicilor, nu e în stare să împiedice alte crime – şi nimeni nu este prins. Doar zece ani mai târziu pare să se încheie coşmarul, atunci când unul dintre vecinii lui este găsit spânzurat – înconjurat de obiecte care aparţinuseră fetiţelor.
Destinul însă nu-şi încheiase socotelile cu Joseph şi, disperat, el pleacă la NewYork, pentru a-şi îndeplini vocaţia şi aspiraţia de a deveni scriitor. Şi totuşi, trecutul nu vrea să-l lase în pace – căci se pare că adevăratul criminal e încă în viaţă şi continuă să omoare. Iar secretul identităţii lui se află în propria istorie a lui Joseph.
Romanul este povestea unui rit de trecere, o explorare a călătoriei unui băiat către maturitate în circumstanţe extreme. Crimele sunt atât fizice, cât şi metaforice, şi ajung să-i domine viaţa şi scrierile, să-l obsedeze şi bântuie. În acelaşi timp, ele creează cadrul pentru dezvoltarea altor poveşti în ramă: cursul vieţii într-un orăşel din sudul Americii în vremea războiului, cu greutăţile, prejudecăţile şi lupta pentru supravieţuire;  o poveste emoţionantă şi pasionantă despre iubire şi tragedie; istoria newyorkeză a unui tânăr care porneşte într-o aventură literară, explorând limitele talentului său şi o lume intelectuală nouă. Fiecare dintre aceste poveşti  apare ca un episod distinct într-un serial mai degrabă decât un simplu capitol dintr-o carte, iar rezultatul este un roman dens şi profund, minunat structurat. În ciuda faptului că e un roman al colţurilor întunecate din existenţa umană, O credinţă oarbă în îngeri este o carte superbă, poetică şi, în mod ciudat, înălţătoare. Demascarea criminalului devine pentru Joseph o chestiune de supravieţuire, iar pentru cititor, călătoria în sine va deveni mai importantă decât deznodământul ei.
„O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forţă marca R.J.Ellory ” – Michael Connelly
Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, paperback, iar preţul de listă este 39,90 lei.
Pentru mai multe informaţii despre autor şi carte, puteţi accesa site-urile www.rjellory.com şi www.quietbeliefinangels.com

5 comentarii:

monika.love96 spunea...

Uuuu...interesant

Marya. spunea...

Imi plac cartile de acest gen asa ca m-ar tenta sa o citesc.

Cipryan spunea...

Concurs libris pe siteul meu , inscrieti-va : http://bookaholic-guy.blogspot.com/2012/02/concurs-libris_24.html

monika.love96 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Oanaaa. spunea...

Dragut, mi-ar placea sa o citesc

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket