17 mai 2012
Număr volume: 3 (serie incompletă)
Număr volume apărute la noi: 2
An apariție: 2010
Editura: LITERA
Acelaşi liceu obişnuit şi acelaşi profesor inventiv care schimbă ordinea în
bănci. Deși începutul acestei serii pare a fi un pic clic
he, nu este cazul să
vă lăsați înșelați de aparențe. Bineînţeles că noua ordine precum şi noua
sarcină de lucru îi vor pune în legătură pe el şi ea. Şi cam aici se termină
obişnuitul. Ce începe e o poveste la care toţi cititorii vor rămâne să viseze
cu ochii deschişi.
Ea - Nora nu este liceeana tipică, deși își dorește sa
ajungă la Yale și are o familie cu mici probleme. Este deja oarecum independentă
pentru vârsta ei, mama călătorind mult de când tatăl ei a murit. Prietena ei
cea mai buna, Vee, este preocupată de toate lucrurile pe care ea nu le
apreciază: băieți, cumpărături și drame. Cuminte și inteligentă, multe dintre fete
se pot regăsi în personajul ei. Asta până când îl întâlneşte, bineînţeles pe
El. Un El care, tot bineînţeles, o enervează şi atrage în acelaşi timp.
El – este întruchiparea băiatului rău – atrăgător,
întunecat, misterios și extrem de încrezut. Tipic pentru cărţile YA Fantasy,
dar autoarea reuşeşte să nu exagereze, păstrându-l într-un plan tangibil. Patch
este un personaj masculin pe care ori îl iubești, ori îl urăști, ori îl urăști
atât de mult încât îl iubești.
Totul se precipită. Întâlniri şi accidente ciudate, urmăriri agasante,
capcane şi pericole presărate la fiecare pas. Cititorul nu are timp să-şi
formeze o părere că apare ceva ce schimbă datele problemei. Tot mai mulţi devin
implicaţi şi tot mai mulţi par vinovaţi de ceva sau... suficient de nevinovaţi.
Deznădejdi şi speranţe vechi de pe vremea alungării lui Adam şi Eva, deznădejdi
şi speranţe medievale, deznădejdi şi speranţe moderne toate converg şi tind să
fie împlinite acum. Iar un rol important îl joacă Nora, care habar nu are de
tot acest complot general al cărui pion principal este. Pe măsură ce începe să
dezlege misterele din jurul ei, în condiţiile în care legăturile de sânge par a
nu conta deloc, bunătatea şi puritatea ei o va determina să facă unele alegeri
extreme. Ce îi vor aduce acestea? Nu se ştie cu siguranţă pentru că ea nu este
ceea ce credea, nici Patch nu este chiar atât de întunecat (sau poate că da),
iar răul mai puternic e acolo unde nu te aşteptai. Prietenia poate avea un
înţeles diferit. Ce te face s-o respecţi, ce te face s-o respingi sau s-o
foloseşti depinde de fiecare.
Povestea are câte un pic din toate: o prietenă grozavă pe care oricine
și-ar dori-o, viață de liceu condimentată cu drame desigur, mister, suspans și
un personaj masculin pe gustul oricărei fete. Evoluţia personajelor, principale
şi nu numai, surprinde într-un mod plăcut. Pe toţi îi veţi regăsi un pic
schimbaţi, mult mai stăpâni pe ei şi mai maturi la începutul fiecărui volum.
De ce s-o votaţi? Pentru că Îngerul Nopții este o serie care creează
dependență. Există ceva – și nu-ți poți da seama cu certitudine ce – care te
face să-ți dorești mai mult. Autoarea se descurcă excelent în construirea
caracterelor, în redarea acțiunii și în tot acest timp reușește să mențină
alert interesul cititorului.
(Bibliophile Mystery)
Năluca și Năucul de Stacey Kade
Număr volume: 3 (serie completă)
Număr volume apărute la noi: 1
An apariție: 2012
Editura: LEDA
Mulți dintre voi probabil așteptau să apară și la noi
romanele foarte amuzante care au împânzit piața străină. Ei bine, primul pas a
fost făcut. Năluca și năucul este exact cum vă așteptați: alertă, amuzantă și
cu o poveste antrenantă, care intrigă şi care vă va ține lipiți de ea până la
ultima pagină.
Alona Dare, este în clasa a 12-a, co-căpitan al echipei
de majorete, aleasă Regină a Balului trei ani la rând, frumoasă, cu părul blond
și mătăsos și cu un simț ascuțit a ceea ce lumea NU ar trebui să poarte. Este
genul de fată după care suspină toți băieții și pe care o invidiază toate
fetele, perfectă din toate punctele de vedere – asta dacă poți trece peste
faptul că e moartă.
Ca și cum
acest lucru nu ar fi fost destul de rău, Alona nu vede lumina și este
forțată să rămână pe pământ, printre cunoscuții ei care, desigur, nu o pot
vedea sau auzi. Așa descoperă că prietenii nu o iubeau atât de mult, ba chiar o
vorbesc de rău sau o uită foarte repede, iar iubitul ei o înșela cu nimeni alta
decât cea mai bună prietenă a ei.
Cu adevărat
interesant – și nou - este calitatea Alonei de „Barbie”, de fată rea, mai rar întâlnită
la un personaj principal. Deși, de obicei “Domnișoarele Perfecțiune” nu sunt
foarte agreabile, ea ne arată de-a lungul poveștii că nu totul este – sau era -
roz în viața ei. În afară de încercările pe care le face pentru a descoperi
viața de apoi, Alona se va strădui să afle adevărul şi despre viaţa pe care a
avut-o.
Singura ei
speranță este Will Killian, ciudatul școlii, care – dintr-un motiv sau altul –
se pare că o vede. Fire extrem de ambițioasă dintotdeauna, Alona este hotărâtă
să-l determine pe Killian să o ajute (deși este un ratat și un fraier TOTAL iar
cercul ei de prieteni ar fi scandalizat dacă ar vedea-o vorbind cu el).
Will este un
băiat cu probleme. Probleme la școală, unde directorul nu îl are deloc la
suflet, probleme acasă, unde biata lui mamă îl plimbă de la un psihiatru la
altul, iar mai nou, un nor întunecat îi amenință viața. În concluzie a avut
de-a face de-a lungul vietii sale numai cu lucruri rele. Și toate astea pentru
că, de când se știe, poate vedea, auzi și atinge fantome – în concluzie și pe
Alona.
Deși refuză să
o ajute, fata este perseverentă, îl urmărește peste tot și singura soluție
pentru a scăpa de ea este să ajungă la o înțelegere, cumva. De altfel, are
anumite calități care lui i-ar folosi.
Răsturnările
de situație sunt surprinzătoare și antrenante. De asemenea, contrar
așteptărilor, veți descoperi și o parte întunecată a poveștii, pe care amatorii
de mistere o vor aprecia cu siguranță. Personajele se dezvoltă încet, dar
realist. Este uimitor modul în care Stacey Kade reuşeşte să scrie din
perspectiva unor adolescenți – și chiar să pară unul – fără a depune mult
efort. Năluca și Năucul este scrisă alternativ când din punctul de vedere al
Alonei, când din cel al lui Will – un lucru indrăzneț, dar care i-a reușit pe
deplin autoarei.
Trebuie să
votați Năluca și Năucul Pentru ca aduce o notă de prospețime în lumea fantomelor
și buna dispoziție e garantată. Personajele sunt simpatice și bine construite,
iar surprizele se țin lanț.
(Bibliophile Mystery)
Puteți vota până pe 18 mai la ora 24.00
Pentru a afla rezultatele rundelor anterioare intrați AICI
*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - susțineți poața de carte din România
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Persoane interesate
Networked Blogs
Blog: |
Booktown Lover |
Topics: |
Books, Movies, Music |
Tie-In by Leda
Grab my buttons
Lista mea de bloguri
-
RECENZIE: Diavola de Jennifer ThorneAcum 4 săptămâni
-
Wicked Thirst by Megan MonteroAcum 3 luni
-
-
-
Creatura Audiobook–Download NowAcum 2 ani
-
The Comeback by Ella Berman (Review)Acum 4 ani
-
-
Concurs draguuutAcum 7 ani
-
-
Movie & TV Show RemakesAcum 10 ani
-
-
"Solstice" - recenzieAcum 11 ani
-
End of Summer: carti + anunturiAcum 13 ani
-
Heart ♥ #2Acum 13 ani
-
Like ?
Follow via email
Hot this week
Viitorul nostru
Febra Neagra
Creatura
Probabilitatea statistica
de a te indragosti la prima vedere
by Jennifer E.Smith
6 comentarii:
chiar sunt curioasa cine va castiga aceasta runda:), pt ca nu am citit niciuna din aceste carti:P
:( Eu le-am citit pe amandoua! Geez,chiar nu pot sa aleg :|
Sincer "Ingerul noptii" mi se pare mai interesant . . .sper sa castige :D
Suna interesant amandoua, dar cred ca Naluca si naucul este mai tare! :D
Eu am votat Naluca si Naucul pentru ca am citit-o si mi s-a parut draguta:-?..dar cred ca Ingerul nopti e la fel de buna inca nu m-am decis daca sa incep seria:D..dar am auzit pareri bune despre ea:)
quite a competition
naluca si naucul am citit ceva din ea dar nu ma impresionat cine stie ce mia ramane ingerul noptii de citit si din cate se e destul de intersanta ,cu siguranta o voi citi pe viitor