14 iul. 2012
Academia Vampirilor de Richelle Mead
Număr volume: 6 (serie completă)
Număr volume apărute la noi: 6
An apariție: 2010
Editura LEDA
Dragostea și loialitatea sunt mai puternice decât legăturile de sânge.
Academia Vampirilor “prinde” de la primele
pagini şi nu printr-o scenă de acţiune extraordinară, ci prin modul de
prezentare a personajelor.
Acţiunea se centrează pe Rose şi Lissa care au
o prietenie foarte strânsă, ce durează încă din copilărie.
Cele două au încercat să se ascundă printre
oameni după ce, cu doi ani în urmă, au fugit de la Academia Sf. Vladimir. Aici
moroii – vampirii vii – sunt instruiţi şi protejaţi, iar dhampirii – gardieni
ai moroilor, pe jumătate vampiri – sunt educaţi şi antrenaţi pentru a-i apăra
de strigoi – vampiri nemuritori care se hrănesc cu sângele moroilor şi
dhampirilor. Descoperite şi escortate înapoi de gardianul Dimitri Belikov, ele
trebuie să înfrunte pedeapsa pentru evadare, comentariile răutăcioase ale
colegilor şi consecinţele evadării lor. Imediat după reîntoarcerea lor apar o
mulţime de întâmplări ciudate care le vor influenţa viaţa.
Rose este o eroină grozavă. Poate avea singură
grijă de ea – deşi nu prea are, principala ei preocupare fiind binele Lissei. Nu
e tipul de fată care să se lase călcată în picioare sau să facă ce i se spune şi
asta, de regulă o bagă în încurcături. Însă face tot ce-i stă în putere pentru
a-i proteja pe cei pe care îi iubeşte. Seria câştigă mult prin sarcasmul şi
replicile ei obraznice dar pline de umor. Profesorul ei, Dimitri, îi devine un
model de atitudine şi comportament, scopul ei fiind de a-i ajunge egal
şi...iubită, deşi totul e împotriva lor.
Dimitri are 24 de ani, ceea ce îi conferă o
maturitate şi un echilibru în gândire pe care nu le putem întâlni la niciun
adolescent. Renumit pentru profesionalismul şi stilul impecabil de luptă de
care dă dovadă, îi este total opus lui Rose. Este poreclit „Zeul” şi se ridică
la nivelul acestui apelativ în tot ceea ce face. El devine pentru Rose un adevărat
prieten şi aproape o obsesie. Atracţia ei faţă de el se transformă în ceva mult
mai profund decât le este permis şi din această cauză inima îi va fi sfărâmată în
nenumărate rânduri.
Sfâşietoarea călătorie în care porneşte Rose este
una iniţiatică, din care se va întoarce total schimbată, devenind una dintre
cele mai puternice eroine întâlnite... Este un drum făcut în încercarea de a-şi
alina durerea, de a face dreptate şi a curma suferinţa unei persoane dragi....
Dar drumul se va dovedi a fi cel care oferă posibilitatea unei noi șanse, şansă
pe care Rose o va apuca cu ambele mâini şi cu tot sufletul ei.
Lissa Dragomir nu este un vampir oarecare, ci
şi prinţesa, singura supravieţuitoare a familiei ei. De aceea trebuie apărată
de strigoi în orice moment dar, aşa cum se va dovedi, trebuie apărată şi de
proprii ei semeni. Odată cu titlul de prinţesă vin şi responsabilităţile, ea
trebuind să se ridice la nivelul aşteptărilor reginei şi a celorlalţi membri ai
consiliului regal. Unicitatea darului ei, stăpânirea magiei spiritului, o va
face un aliat important atât în luptele fizice cât şi în cele sufleteşti.
Rose
şi Lissa par a fi jumătăţi ale aceluiaşi întreg, contribuind în egală măsură la dezvoltarea acţiunii. Ele descoperă împreună vechea legendă a moroilor şi
secretele pierdute ce le pot explica legătura specială pe care o au.
Pe
parcursul seriei, ambele se maturizează şi sunt testate. Ambele se confruntă cu
iubiri nepermise sau incomode, ambele trebuie să ia decizii vitale.
Întâlnim
triughiul amoros, iar „rivalul” Adrian Ivashkov a împărţit deja lumea în două
tabere. Carismatic, rebel şi excentric, el este tot ce şi-ar putea dori o fată
şi totuşi nu el este ceea ce îşi doreşte Rose....sau este?
Acţiune,
iubire, pierderi, trădări şi regăsiri, toate se leagă în Academia Vampirilor.
Este o serie devenită „de suflet” pentru toţi adolescenţii.
Daca sunteţi fani ai poveştilor cu vampiri cu
siguranţă veti devora Academia vampirilor! Dacă nu sunteţi fani ai povestilor cu vampiri
cu siguranţă veţi deveni unul.
Trebuie să votaţi
Academia Vampirilor pentru că oferă o perspectivă interesantă – mai ales pentru noi, românii – miturilor
despre vampiri. Este evident că autoarea a cercetat amănunţit toate aceste povestiri înainte de a
scrie. Pentru că are tot ce v-aţi dori: acţiune, mister, iubire interzisă, umor şi suspans.
(Bibliophile Mystery)
***
Numar volume: 5 (serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 3
An aparitie: 2011
Editura: LEDA
Instrumente
mortale nu este doar o „altă serie fantasy”. Este acea serie pe care ar
trebui să o citească toată lumea, acea serie care reprezintă un reper
valabil al genului. Deşi este catalogată ca Young Adult, ea va fi sigur
apreciată în egală măsură şi de cei maturi.
Autoarea reuşeşte să construiască o lume care pare deopotrivă reală şi magică. Cassandra Clare stabileşte în această lume un echilibru perfect între legende, mituri urbane şi real care are ca efect integrarea perfectă a cititorului în aceasta. Este o lume ce nu aparţine doar oamenilor obişnuiţi ci una care aparţine deopotrivă Vânătorilor de umbre, zânelor, vârcolacilor şi vampirilor chiar şi demonilor. Societatea Vânătorilor de umbre este mistică, întunecată, sexy, curajoasă şi puternică, una din care îţi vei dori să faci parte.
Personajele sunt foarte bine construite şi variate. Fiecare corespunde rolului care i s-a dat şi fiecare este influenţat de modul în care acţiunea se desfăşoară.
Clary este pe măsura celui mai bun prototip al eroinei fantasy, inteligentă, cu o isteţime a vieţii, curaj şi bunătate şi cu acel ceva care îi oferă autenticitate şi care o ţine ancorată în real. Real este şi fermecătorul Jace care se ascunde sub aparenţa unui temperament enervant ce ajunge insuportabil chiar şi pentru cei care îl iubesc. Legătura dintre Jace şi Clary devine exemplul cel mai nefericit al dragostei interzise, lăsând cititorul să fiarbă până la aflarea deznodământului.
Personajele secundare sunt destule şi pe fiecare îţi doreşti să le vezi mai mult, să le regăseşti mai des. Alec şi Magnus, Isabelle şi Simon, Luke şi Sebastian şi toţi ceilalţi au propria istorie care alături de personalităţile lor variate dau consistenţă şi valoare seriei.
Acţiunea este intensă şi uneori atinge limita dark, devenind înfricoşătoare. Mai ales prin faptul că simţi că te afli în mijlocul acţiunii, că puţinele opţiuni ale personajelor sunt puţinele tale opţiuni. Luptă sau fugi! – nu vei putea simţi mai real cum adrenalina duduie nu doar prin vasele lor ci şi prin sângele tău.
În Instrumente mortale nimic nu este la întâmplare, nimic nu este o coincidenţă sau un mod facil de a ieşi dintr-o situaţie. Mai mult, autoarea se joacă cu cititorul arătându-i din timp indicii cu privire la ce se va întâmpla, dar nu vă gândiţi că acesta îşi va da seama. De ce? Pentru că fiecare amănunt poate da naştere mai multor posibilităţi. Elementele mici, aparent neînsemnate sunt cele care la un moment capătă valoarea punctului de cotitură, acel buştean sau piatră care schimbă cursul râului, acea buturugă mică ce răstoarnă carul mare. Pe măsura volumelor, lupta eternă dintre bine şi rău devine mai acută, mai profundă, iar trăirile personajelor vor fi chinul cititorului.
Totuşi, deşi problemele seriei sunt foarte serioase, de la salvarea relaţiilor până la salvarea lumii şi eventual supravieţuirea personajelor, nu lipseşte umorul. Replicile adolescenţilor (care, să fim serioşi cât de serioşi pot fi şi cât timp???) poartă acele ironiei şi hazului de necaz.
De ce să votaţi seria? Pentru că are tot ce şi-ar putea dori un tânăr cititor (orice cititor): mister, suspans, surprize, trădări, dragoste şi chiar mici tuşe de dramoletă. Indiferent de stilul vostru preferat, indiferent de ceea ce vă face să vibraţi tot veţi găsi ceva care să vă placă şi să apreciaţi în Instrumente mortale. O serie cu adevărat mortală.

Puteti vota pana pe 16 iulie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI
*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Persoane interesate
Networked Blogs
Blog: |
Booktown Lover |
Topics: |
Books, Movies, Music |
Tie-In by Leda
Grab my buttons
Lista mea de bloguri
-
RECENZIE: Diavola de Jennifer ThorneAcum 4 săptămâni
-
Wicked Thirst by Megan MonteroAcum 3 luni
-
-
-
Creatura Audiobook–Download NowAcum 2 ani
-
The Comeback by Ella Berman (Review)Acum 4 ani
-
-
Concurs draguuutAcum 7 ani
-
-
Movie & TV Show RemakesAcum 10 ani
-
-
"Solstice" - recenzieAcum 11 ani
-
End of Summer: carti + anunturiAcum 13 ani
-
Heart ♥ #2Acum 13 ani
-
Like ?
Follow via email
Hot this week
Viitorul nostru
Febra Neagra
Creatura
Probabilitatea statistica
de a te indragosti la prima vedere
by Jennifer E.Smith
11 comentarii:
grea alegere...sa vedem ce serie va castiga:D
Cu siguranta Instrumente Mortale.
Instrumente mortale. Nu am citit cartile dar daca sunt la fel de geniale ca si seria Dispozivite Infernale sigur merita mii de voturi
De data asta pentru mine nu este chiar asa de greu . Cu siguranta aleg Instrumente mortale:X:x
Fara indoiala AV! Am citit cele 6 volume cu sufletul la gura si astpetam sa vad fiecare actiune cum va evolua. Citeam pagina cu pagina ore in sir fara sa imi pese de nimic altceva. Si eram si in perioada testelor si tezelor X_X dar nu am regretat. A fost de neuitat!
Academia Vamppirilor<3 pentru că nu am citit Instrumente Mortale:">
Ambele sunt extraordinare, dar AV mi-a ajuns mai mult la inimă <3
Nu am citit Instrumente Mortale.
Am votat seria pe care am citit-o.:)
Sincer ma bucur enorm ca a castigat AV! :X Mi se pare seria perfecta pentru orice adolescent... O iubire imposibila... o regina... prietenie de nota 10... Intr-un cuvant: Perfecta!
Si eu ma bucur ca a castigat Academia Vampirilor. Din pacate de abia am inceput sa citesc Instrumentele Mortale, deci inca nu mi-ma format o parere despre aceasta serie.