10 iul. 2012
Dispozitive Infernale de Cassandra Clare
Numar Volume: 3 (serie incompletă)
Numar volume apărute la noi: 2
An apariție: 2011
Editura: LEDA

Dispozitive Infernale este cea de a doua serie a Cassandrei Clare. Asta este un lucru bun, foarte bun. De ce? Pentru că tot ce-a învățat autoarea şi experiența câştigată au fost aplicate în această serie. Rezultatul este unul extraordinar, un roman o serie care sigur va cuceri noi fani nu doar pentru autoare dar şi pentru genul steampunk.
Să vedem... Avem o Londră victoriană, o Londră dark, a umbrelor şi tenebrelor. O lume pe care nici nu ți-ai fi putut închipui că există, dar care este reală, veridică şi te absoarbe fără scăpare.
Mişună în ea tot felul de creaturi culese şi inspirate din variate mitologii urbane sau religioase, creaturi care îşi găsesc perfect locul. În mijlocul lor tronează mecanismele iadului. Ce sunt ele? Doar n-o să vă spun eu! Nicio creatură întâlnită nu este exagerată într-un mod ridicol, fiecare îşi împarte şi se bucură de rolul oferit. Autoarea le construieşte şi jonglează cu măiestrie, reuşind să ofere logică şi normalitate într-o lume a imaginației debordante.
Personajele rele sunt chiar sinistre şi captivante în răutatea lor. Te simți responsabil să le deteşti.
Personajele bune sunt clar si bine conturate şi la rândul lor variate. Firi diferite, istorii şi destine diferite. Le placi şi ți-e greu să faci alegeri.
Personajele se completează şi motivează reciproc.
Seria este echilibrată. În primul volum este mai multă acțiune şi stai cu inima strânsă cine e cine, cine e trădătorul, ce va (mai!) urma. Al doilea volum se axează mai mult pe relația dintre personaje şi îți vei roade unghile din nou, dar din alte motive. Cu dragostea nu-i uşor, iar atunci când intervine loialitatea, iubirea dintre prieteni şi mai ales blestemele care te bântuie, totul se complică groaznic. Nicio decizie nu-i uşor de luat când sentimentele sunt ascunse pentru a proteja.
De ce să votați seria? Pentru că veți avea parte de tot ce ați putea dori: acțiune, prietenie, dragoste, personaje şi dialoguri reuşite. Există dragoste, există ură, există dragoste de putere, trădare şi devotament, regrete, neîndurare, răzbunare, inteligență şi naivitate, realitate şi fantastic, iar Cassandra Clare le-a îmbinat pe toate admirabil.
(Bibliophile Mystery) 
***

 Eve de Anna Carey

Numar volume: 2 (serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 2
An aparitie: 2011
Editura: LEDA


Ce este frumos la distopii este faptul că eroului/eroinei i se acordă o şansă.
În Eve şansa este a alegerii. A alegerii dintre ce i s-a pregătit şi ceea ce ar putea fi o viaţă liberă. Doar atât.
Avem de a face cu o lume în care oamenii au o destinaţie fixă, oribilă. Soarta lor este stabilită de însăşi cei care ar trebui să protejeze şi să ajute la dezvoltarea societăţii, dar care cred că scopul scuză mijloacele. Asta în cazul în care chiar i-ar interesa binele cetăţii şi a cetăţenilor şi nu ar avea propriile lor planuri meschine.
Acţiunea se petrece într-un ritm trepidant. Eroina este bulversată şi obligată să ia decizii vitale în decursul a câtorva ore, în contextul aflării unor elemente care îi răstoarnă lumea cu susul în jos. Autoarea a reuşit să construiască un personaj veridic, care nu capătă peste noapte abilităţi şi calităţi care să-i permită uşor să facă faţă provocărilor. Şi asta face posibil ca cititorul să se identifice uşor cu Eve. Ea face greşeli, uneori cu urmări grave, face alegeri eronate sau este victima unor decizii mârşave ale altora. Totuşi găseşte resurse să reziste, să se salveze. Mâna de ajutor şi noroc vine în mod natural, nimic nu dă impresia unei exagerări. La fiecare pas evoluează.
Prietenia, povestea de dragoste se strecoară şi se uneşte pe nesimţite, în mod fericit în lupta pentru supravieţuire, devenind un tot. Personajul lui e puternic şi, chiar daca nu a avut o viaţă uşoară, nu şi-a pierdut bunătatea şi sensibilitatea. Este un suflu proaspăt, un băiat bun, atât de rar în literatura pentru tineri, el este tandru, protector şi loial, iar Eve, în ciuda celor învăţate, recunoaşte asta în el („un om bun”).
Personajele secundare, bune sau rele, sunt frumoase. Prezenţa fiecăruia aduce o notă aparte poveştii şi inspiră cititorul. Speranţa şi deznădejdea coexistă. Fiecare pas poartă către o nouă încercare, către o nouă luptă.
Finalul poate smulge lacrimi cititorului, să-l facă să ţipe că nu e corect. Da, speranţa şi deznădejdea coexistă. Eve nu poate avea totul, Caleb nu (mai) are nimic. Ceva important va fi pierdut, dar important este ce va decide Eve să piardă.
Stilul autoarei este pictural şi fiecare detaliu are rolul său. Modul în care scrie face posibilă vizualizarea cu uşurinţă a întregului, de la sentimente până la ultima piatră prăfuită. Totuşi imaginaţia cititorului este doar îndrumată, fiecare putând să-şi aducă propria contribuţie. Anna Carey găseşte un amestec optim de descrieri, acţiune şi sentimente garantând astfel o lectură plăcută. Cel ce parcurge textul este ţinut alert şi nu poate lăsa cartea din mână. Ceva se întâmplă la tot pasul, ceva la care nici nu s-a gândit. Niciun plan nu prea ajunge la bun sfârşit şi nu are rezultatul scontat.
De ce s-o votaţi? Pentru că intriga este foarte bună, ritmul povestirii extraordinar, personajele realiste, iar cartea se termină pe o muchie de cuţit atât de ascuţită încât niciun alt volum doi nu va fi aşteptat cu mai multă nerăbdare. În plus este un îndemn pentru bărbaţi să considere femeia egalul şi partenerul lor.
(Bibliophile Mystery) 
Puteti vota pana pe 13 iulie la ora 24.00 
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI

*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"
 
 

6 comentarii:

Sweet Lemon spunea...

Eve imi pare mai interesanta :D

Iuliks spunea...

Amandoua imi plac foarte mult:X...A fost greu sa aleg:))

Unknown spunea...

Grea alegere... Acum trebuie sa ma gandesc ce aleg...:(

Unknown spunea...

WOW!!Nu stiu ce sa aleg!!

Crisstina M spunea...

Eve a pierdut din pacate. Eu vroiam sa castige... dar asta este

simonik_simo13 spunea...

Am votat Eve<3

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket