8 aug. 2012

Jonathan Rhys Meyers, vânător de demoni în The Mortal InstrumentsO nouă franciză de aventuri se pregăteşte să cucerească publicul. The Mortal Instruments, adaptarea primului volum din seria fantasy imaginată de Cassandra Clare iniţiată de studiourile Screen Gems, va începe filmările luna aceasta în Toronto. Potrivit The Hollywood Reporter, Jonathan Rhys Meyers se pregăteşte să se alăture distribuţiei, din care mai face parte, în rol central, Lily Collins (Mirror Mirror).

The Mortal Instruments va avea la bază primul volum al seriei, City of Bones. Clary Fray este eroina principală (interpretată de Collins), o adolescentă a zilelor noastre care descoperă că este descendenta unui ordin de luptători numit Războinicii Umbrelor, a căror misiune este de a-i apăra pe oameni de demoni şi de a-i controla pe vampiri şi vârcolaci. Alături de Clary se află şi fermecătorul Jace, un tânăr alături de care i se descoperă o lume periculoasă şi incitantă.

Starul lui The Tudors va intra în pielea lui Valentine Morgenstern, un Vânător de Umbre foarte puternic, în contrast însă cu restul războnicilor din cauza nebuniei şi a vederilor înguste ce îl conduc.
Scenariul filmului va fi semnat de Jessica Postigo şi I. Marlene King. Lena Headey (Game of Thrones), Jamie Campbell Bower (Camelot) şi Jared Harris (Mad Men) fac şi ei parte din echipa de actori ai ecranizării.

Jonathan Rhys Meyers a fost numi recent protagonistul lui Dracula, un serial ce va rula pe postul TV NBC.

Seria The Mortal Instruments, tradusă la noi cu titlul Instrumente Mortale, bestseller al New York Times, a fost comparată cu celebrele Harry Potter şi Bufy, Spaima Vampirilor. Printre fanii declaraţi ai acesteia se numără şi autoarea romanelor Amurg, Stephenie Meyer.

4 comentarii:

Ştefana Alexandra spunea...

Tipul ăsta a jucat şi în August Rush!

Bonnie Ithil spunea...

Eu l-am vazut in The Tudors :D e un actor bun. Cred ca i se potriveste rolul :D

Simona spunea...

Nu am citit cartile dar sper sa am ocazia asta<3

LoStInDr3aMs spunea...

abia astept filmul <3 presimt ca va fi unul extrem de interesant;)

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket