24 sept. 2012


MAGIE DE DOI BANI
Un roman din seria FEMEI DIN CEALALTĂ LUME de Kelley Armstrong


După cum probabil mulţi dintre voi ştiu, registrul narativ e schimbat, personajul principal este, de această dată, Paige Winterbourne, dar ritmul de thriller paranormal rămâne, ţinându-te cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină.

Pentru Paige, o tânără şi încă neexperimentată vrăjitoare, nu este uşor să o călăuzească pe micuţa Savannah, în vârstă de treisprezece ani, pe drumul de iniţiere spre
maturitate şi să o apere de toate pericolele care o pândesc.
Aceasta din urmă şi-a pierdut nu de mult mama − adeptă a magiei negre −, şi se anunţă a deveni la rândul ei o vrăjitoare de temut. Totul se complică în momentul în care Leah, femeia semi-demon care i-a ucis mama, doreşte custodia lui Savannah. În acţiune intră Sabatul vrăjitoarelor, Străbunele, membrii unei atotputernice Cabale, demoni, creaturi din Cealaltă Lume, dar şi avocatul vrăjitor Lucas Cortez (implicat nu fără oarecare interes, dar mânat de bune intenţii şi atras de farmecele încântătoarei Paige)… personaje suficiente pentru ca iadul să se dezlănţuie pe pământ!

Personaje bine conturate, răsturnări de situaţii, umor, mister, romance şi multă acţiune, într-un univers supranatural pe care Kelley Armstrong ştie atât de bine să-l apropie de lumea reală.

Mai trebuie să vă pun în gardă că personajele din primele 2 volume ale seriei apar doar episodic şi fără o implicare în acţiunea cărţii, deci prezentul volum poate fi citit independent.

Cartea are 480 de pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată fără supracopertă. Preţul de listă este 39,90 lei, iar la precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

5 comentarii:

Sweet Lemon spunea...

Suna bine de tot! :D

IRLover spunea...

Suna bine, bine :)

LoStInDr3aMs spunea...

o vreau neaparat!!!pacat ca deocamdata stau prost cu bugetul:( dar vine si vremea ei in curand!

Sandy spunea...

Din pacate nu am reusit sa mi-o cumpar cand a fost la precomanda :( Sper sa o primesc de Craciun!

Unknown spunea...

Nici eu nu am reusit sa o cumpar si imi pare tare rau. Cartea pare a fi superba, imi place mult de tot descrierea, dar na, ce sa-i facem, asta este, daca nu am putut sa o cumpar. Imi place mult de tot si coperta

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket