30 dec. 2012
Titlu: Trezita in zori de zi ( Shadow Falls, vol. 2 )
de C.C.Hunter
Editura: Leda
Numar pagini: 478
Coperta: Cartonata
Data de aparitie: Noiembrie 2012
Sursa: Cartea mi-a fost oferita de editura Leda pentru recenzie.
Kylie luptă în continuare să facă faţă vieţii din lumea reală, dar şi celei din lumea fiinţelor supranaturale din care nu este sigură că doreşte să facă parte. Întrebarea Ce fel de creatură sunt eu? o urmăreşte continuu şi îşi doreşte mai mult decât orice să găsească răspunsul. Înconjurată de vampiri, vârcolaci, metamorfi, zâne şi vrăjitoare, trebuie şi ea, la rândul ei, să descopere ce puteri are şi ce loc ocupă în marea familie a creaturilor din lumea fantastică. Dar, până atunci, are de înfruntat o fantomă insistentă care îi tot repetă că o persoană dragă ei îşi va pierde viaţa în curând, dar şi o creatură venită din partea întunecată a lumii supranaturale, care o urmăreşte pas cu pas. Curajoasa Kylie depăşeşte obstacole, realizează lucruri de care înainte nu era capabilă, trece prin momente palpitante şi tulburătoare, alături de adevăraţii prieteni. Şi fiindcă totul se petrece în Shadow Falls, o tabără de adolescenţi, nu poate lipsi nici povestea romantică. Cine va fi alesul? Seducătorul Derek sau vârcolacul Lucas?
O carte amuzantă, emoţionantă, romantică, dar pe alocuri şi cu scene de-a dreptul înfricoşătoare, cu răsturnări de situaţii nebănuite şi cu personaje minunate care – indiferent dacă sunt vampiri sau vârcolaci, fiinţe umane ori metamorfi – ne arată că la minunata vârstă a adolescenţei totul devine posibil.
Am terminat de citit Trezita in zori de zi, acum ceva timp, dar nu i-am postat recenzia pentru ca m-am luat cu alte carti frumoase.Ca si in cazul cartii Divergent, nu am citit primul volum " Nascuta la miezul noptii", in momentul in care a aparut, ci am lasat-o in asteptare, fiind sigur ca imi va placea mult.Asa a si fost ! Nu am asteptat mult dupa volumul 2, pentru ca editura Leda s-a miscat destul de repede si l-a publicat.
In volumul al doilea al seriei, Kylie isi continua aventura spre aflarea adevarului, cautand raspunsuri si explicatii care sa o ajute sa afle ce fel de fiinta paranormala este.Le are din nou alaturi de ea, pe bunele ei prietene, Miranda si Della, care o ajuta si o sprijina foarte mult.
Dupa ce Lucas a parasit tabara, impreuna cu o alta fata varcolac, pe nume Fredericka, Kylie s-a apropiat nespus de mult de Derek.Nu mai este o surpriza faptul ca Derek este indragostit de ea si ca a intrebat-o de foarte multe ori daca vrea sa fie impreuna cu el, dar, in acest volum, dragostea lor este pusa la incercare, chiar de catre Kylie.In continuare este indecisa si nu stie ce sa faca, dar totul se va rezolva daca va afla ce fiinta paranormala este......asta, daca va afla !
Ca si cum nu era de ajuns, Kylie este bantuita de o fantoma, care o anunta ca ceva rau se va intampla si ca cineva drag ei va muri.Asta daca nu rezolva aceasta problema, dar cum ? Tot felul de premonitii si de scene macabre apar in capul ei, iar fantoma doar ii ingreuneaza situatia.
Pa parcurusl volumului, au loc o gramada de intamplari, care cu siguranta o sa va tina cu sufletul la gura pana la finalul cartii.Lucrurile se " incing" la maximum, in momentul in care Lucas, alaturi de Fredericka se intorc inapoi in tabara.Ups, ce va face acum Kylie ? Cum va repara relatia ei cu Derek ? Cand va afla ce este cu adevarat ? Cum vor decurge lucrurile intre ea si Lucas ?
Un volum minunat, mi-a placut la fel de mult ca si precedentul.O gramada de intamplari, intr-un singur volum ! Mi-a lasat foarte multe semne de intrebare aceasta carte, pe care sunt sigur ca le voi deslusi in urmatorul volum, care va fi publicat la anul de editura Leda !
Multumesc editurii Leda pentru sprijinul oferit !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Persoane interesate
Networked Blogs
Blog: |
Booktown Lover |
Topics: |
Books, Movies, Music |
Tie-In by Leda
Grab my buttons
Lista mea de bloguri
-
RECENZIE: Diavola de Jennifer ThorneAcum 4 săptămâni
-
Wicked Thirst by Megan MonteroAcum 3 luni
-
-
-
Creatura Audiobook–Download NowAcum 2 ani
-
The Comeback by Ella Berman (Review)Acum 4 ani
-
-
Concurs draguuutAcum 7 ani
-
-
Movie & TV Show RemakesAcum 10 ani
-
-
"Solstice" - recenzieAcum 11 ani
-
End of Summer: carti + anunturiAcum 13 ani
-
Heart ♥ #2Acum 13 ani
-
Like ?
Follow via email
Hot this week
Viitorul nostru
Febra Neagra
Creatura
Probabilitatea statistica
de a te indragosti la prima vedere
by Jennifer E.Smith
62 comentarii:
Eu nu am citit primul volum, inca, dar imi doresc sa-l citesc, mai ales de cand a aparut si al doilea si toate recomandarile si parerile bune despre serie :)
Super recenzie. Zau ca de abia astept sa citesc si eu seria :)
Si apropo. Tipa cu care a fugit Lucas, are nume naspa. Nu fugi de nebun cu una pe care o cheama Fredericka, ever! 8-| :))
Si eu am terminat acum de citit cartea si e chiar foarte buna...actiune ,actiune si iar actiune.Abia astept sa vad ce se intampla cu Lucas si Kylie.
Si eu am terminat acum de citit cartea si e chiar foarte buna...actiune ,actiune si iar actiune.Abia astept sa vad ce se intampla cu Lucas si Kylie.
Superba recenzie! Voumul 2 a fost super. Iubesc relatia dintre Kylie si Lucas( este atat de rezervata dar si misterioasa)Furelise , lucas nu a fugit impreuna cu Fredericka, ea a fugit dupa el din cauza problemelor aparute in tabara Shadow Falls.:D
Mi-a placut prima carte si sper sa am ocazia sa citesc si vol. asta. Sunt foarte curioasa ce se va intampla si sa aflu odata ce fiinta supranaturala e Kylie....iuuuiii si Lucas se intoarce inapoi !!
Primul volum mi-a placut, dar nu stiu daca mi-l voi lua si pe acesta.
Dar, cine stie, poate vine Mosu, asa cu intarziere :)))
N-am niciun volum, dar il vreau de atata timp...oricum, poate ma milogesc de cineva sa mi le ia, sunt prea bune!
Am citit si eu al doilea volum. Chiar are foarte multa actiune, dar ma intriga faptul ca este atat de indecisa. Imi plac in general triunghiurile amoroase, dar imi si displac deoarece mereu cineva sufera
eu mai am ceva pana sa ajung sa citesc acest volum, mai ales ca nu l-am citit nici pe primul, dar recenzia ta imi place mult si m-a convins
Am auzit numai lucruri bune despre seria asta, trebuie sa o citesc si eu candva
Nu am citit seria, dar din recenzie mi se pare ca seamana putin cu Fortele raului absolut, ceea ce e bine, pentru ca mi-a placut FRA. Cuplurile din carte par interesante, mai ales Derek si Kylie, iar actiunea e promitatoare.
abia astept sa citesc si eu volumul acesta. primul mi-a placut foarte mult:X
apropo, recenzia este foarte frumoasa! felicitari
Pare o carte interesanta sa speram ca e la fel de buna ca prima
Draguta recenzia, deabia astept sa incep si eu seria. Deocamdata sunt alte carti pe primul loc. Dar, macar merita?
Frumoasa recenzie, chiar as vrea sa citesc aceasta serie.
este foarte interesanta cartea,dar eu inca nu am citit nici volumul 1...deci nu prea stiu bine despre ce-i vorba.
Nici eu nu am citit inca nici primul volum ,dar abia astept sa il cumpar...pare o serie super din cate spui tu.
Interesanta recenzia.Este foarte frumoasa seria din ce vad,insa din pacate nu am citit primul volum.Originala notarea cu acei baietei.
Inca nu am citit .. cartea, dar o pot imprumuta oricand de la biblioteca, cu siguranta o voi citi si eu :x
am ambele volume, dar imi place sa citesc o serie cand se termina de publicat, pentru ca e foarte frustrant sa iti placa o carte si sa astepti un an sau mai mult ca sa apara urmatorul volum. cred ca totusi asteptam un imbold sa ma apuc de ele si tocmai am primit unul. :D
Nu am apucat sa citesc nici macar primul volum insa din cate am auzit despre seria asata, atat primul volum cat si cel de-al doiela, un lucru e sigur: trebuie sa o cumpar cat mai repede.
De cand a aparut prima carte m-am gandit si vreau tare mult sa o citesc dar nu am apucat nici acum din cauza timpului ,sper sa le citesc curand pe ambele! :D
nu am apucat sa citesc nici primul volum, dar recenzia ta este reusita! e interesant de aflat din categoria caror fiinte supranaturale face parte!
Nu am citit seria, dar recenzia ta este foarte interesanta si captivanta.Acum imi doresc nespus sa o citesc.
Am citit primul volum si acum abia astept sa-l cumpar pe al doilea :X Este o serie incredibila ,mi-am dat seama de la prima carte :))
este o recenzie interesanta , dar spre rusinea mea nu prea am citit aceste carti, plus ca titlul trezita in zori de zi imi duce putin cu seria amurg ...oricum faci o treaba draguta
Abia astept sa ma apuc si eu de ea. Imi place recenzia la nebunie, cum voi avea ocazia le voi citi!
N-am citit promul volum, dar din recenzia celui de-al doilea...as putea zice ca trebe sa ma apuc curand de ele.
Dupa ce-ai zis de aparitia fantomei, mi-am dat seama ca mult mai multe se vor tot invarti in jurul ei...si m-am gandit aca persoana care va muri va fi totusi Derek =)))
Si intoarcerea celorlalti m-a pus si mai mult pe ganduri.
Recenzia e geniala, in sensul ca te lasa in suspans pana te apuci de carte in sineee.
Si eu am citit primul volum. M-am indragostit de ea inca de la inceput, dar din pacate nu am reusit sa pun 'labuta' pe al II-lea volum.
Dar din fericire, o poseda o prietena apropriata si cred ca o sa dau cat de curand pe la ea.
Recenzia asta m-a facut foarte curioasa!
Inca nu am citit cartea, nici primul volum din serie. Si de luni cand se reiau cursurile pana in iulie nici nu o sa am timp liber pentru citit(in afara de cele obligatorii, care sunt multe si plictisitoare). Dar seria pare captivanta, poate candva vara, in vacanta, dupa ce o sa citesc totate cartile pe care le am deja in lista o sa citesc si cartile din aceasta serie.
O recenzie care m-a facut sa imi doresc sa citesc aceasta carte.
Nu am citit seria.Dar totusi simt ca imi place numai cand ma uit la copertile astea minunate♥.ORicum cat de curand as vrea sa ma apuc si eu de ea:-??
Nu am citit seria dar am de gand sa o citesc in viitorul apropiat.
De abea astept sa citesc seria! Inca nu am citit-o, dar imi doresc sa o citesc enorm de mult.
Tocmai am primit vol. 2 și ma apuc de el în seara asta..........super recenzie , romanul mi-a lăsat și mie aceeași impresie și sper ca întrebările să-și găsească răspunsul în vol. 2!!!!!
Nu am citit acest volum , dar din ce am citit in recenzia ta pare o carte interesanta. Recenzia este foarte buna
Am citit chiar ieri cartea si mi-a placut foarte mult:x
Abia astept sa apara si la noi urmatorul volum :)
Eu sper ca apara repede, dar nu stiu. Inca astept sa apara si Georgina, ultimul volum.
Alex, sti cand va aprarea volumul 6 din Gerogina Kincaid, il astept cam de un an?
Super recenzie , ne dai multe nformatii :)
Am cautat cartea asta o data intr-o librarie si cum nu era acolo m-am multumit cu Micutele Mincinoase dar acum ca am citit si rezumatul facut de tine mi se pare si mai interesanta si o sa merg sa o cumpar .
Am citit şi eu cartea. OMG. Doar atât pot spune. M-a lăsat pur şi simplu fără cuvinte. Bine, trebuie să recunosc, nu prea mi-a plăcut că Derek şi Kylie s-au certat. ._. Motiv pentru care l-am antipatizat (dacă aşa se zice :)) ) pe Lucas când a îndrăznit să se-atingă de K. Super recenzia. ^^
Frumoasa si interesanta recenzie! nu am citit cartea pentru ca nu am avut prima parte inca!sper sa o cumpar cat de curand si atunci pot sa le citesc pe amandoua!stiti cumva daca va mai urma vreo continuare?
Are cineva varianta in PDF?
Daca da, puteti sa mi-o trimiteti si mie la adresa ad3_adutza11@yahoo.com ? Multumesc anticipat :)
Abia astept sa-mi cumpar si volumul acesta. Recenzia ta mi-a starnit curiozitatea :D
Eu nu am citit primul volum, dar sper să o fac în curând. Plus că (,) coperţile sunt superbe şi pun pariu că arată al naibii de bine în bibliotecă :3
Din pacate nu am apucat sa citesc nici un volum inca, insa dupa recenziile tale m-am indragostit si mai si de cartile acestea, de parca le-as fi citit chiar eu, hehe.
Succes in continuare cu recenziile.
Eu nu am citit seria asta, deși îmi doresc mult. Frumoasă recenzie. Mă bucur că ți-a plăcut! :)
N-am citit seria din pacate, dar sper ca o voi putea face in curand.Povestea pare interesanta , avand la baza romance SI actiune- ingredientele mele preferate :)) Felicitari pentru recenzie- a fost foarte bine realizata si mult succes in continuare.
N-am citit-o încă pe toată, sunt la capitolul doi :)
foarte interesant...din pacate nu am niciun volum dar as dori sa le cumpar:)
Intr-adevar este o serie destul de buna si merita citita. Am citit si eu primele 3 volume si abia astept sa mi-l iau si pe urmatorul
Am citit prima carte si vreau sa spun ca m-am indragostit de ea pe loc. Acum ca am citit aceasta minunata si foarte bine scrisa recenzie vreau sa ajunga aceasa carte cat mai repede in biblioteca mea! :x
Este o recenzie ce te "unge la suflet" ! Am citi primul volumsi am indragit personajele si astept la acest volum sa aflu cum decurge in continuare idila de dragoste dintre Kylie si Derek, dar si ce intamplari apar in tabara.
Gizass! Deabia astept si eu sa ma apuc de serie! Mi-am comandat de curand si primul volum dar mai dureaza pana ajunge... Noroc ca am castigat pe blogusorul tau altfel n-as fi avut vreo sansa sa ma apuc de serie..
Am citit si eu primul volum si pot spune ca intr-adevar m-a tinut cu sufletul la gura. De cum l-am terminat abia am asteptat continuarea, dar din nu stiu ce motiv, inca nu mi-am cumparat cartea. Chiar imi trebuia recenzia celui de-al doilea volum sa-mi aminteasca de faptul ca am "lasat-o balta". Abia astept sa vad ce mai face Kylie.
Vreau si eu cartile astea!! Oof, apar atatea recenzii bune incat o sa mor incet pana fac rost de ea!
Genius.! Damn sii eu le vreau. Sunt foarte faine Multumiim pentru informatii.:D
De cand a aparut primul volum din serie, am pus ochii pe aceasta poveste, dar mai asteptam sa treaca timpul sa apara si volumul 2 si sa incep apoi in forta cititul lor.
Dar asa cum ai descris tu actiunea acestui volum si cum ne marturisesti ca ai citit un volum minunat, nu-mi ramane altceva de facut decat sa le comand repejor pe amandoua pana nu se epuizeaza... :)
Cartiile asteaa sunt genialee.!!! odata cee incep sa le citesc nuu ma mai pot oprii.:X
Interesanta recenzie.M-a facut curioasa.Trebuie sa-mi iau primul volum :D