18 ian. 2013


Cartea care va fi în mâinile voastre de Ziua Îndrăgostiților nu este una tipică de YA love story sau romance. Nu este siropoasă şi uşurică, s-o poţi citi pe plajă (nici nu va recomand să încercaţi aşa ceva zilele acestea!) sau în metrou ori autobuz.


Totuşi este o carte care vă va fascina şi vă va pune pe gânduri. Este plină de dinamism psihic, de întâmplări surpriză, de strângeri de inimă, de mâhniri, gesturi şi tăceri pline de înţeles – o proaspătă şi realistă poveste contemporană de dragoste.

Subiectul, pe scurt, e următorul: Hadley Sullivan întârzie patru minute, îndeajuns cât să piardă avionul care trebuia să o ducăla Londra, ca să participe la nunta tatălui său (a doua!) cu viitoarea mamă vitregă, pe care n-o cunoscuse până atunci. Aşteptând următoarea cursă spre Londra, în aglomerata sală de aşteptare a aeroportului, Hadley îl întâlneşte pe băiatul „perfect”. Numele lui este Oliver, este britanic şi va sta în avion pe acelaşi rând cu ea. O noapte împreună în avion le dă posibilitatea să se descopere unul pe celălalt, de parcă zborul ar fi durat o viaţă. La sosire, cei doi se pierd unul de altul, şi începi să te întrebi dacă soarta îi va face să se întâlnească din nou. Rămâne să aflaţi singuri asta, citind romanul.

Totul se petrece în 24 de ore, dar naraţiunea e atât de densă, încât cu greu realizezi scurtimea poveştii. Relaţia lor debutează cu poticneli, cu indicii interpretate greşit şi se derulează cu acţiuni neduse până la capăt, sau pripite, dând dureri şi bătăi de cap. E multă curiozitate, dorinţă, nerăbdare şi, în acelaşi timp, multă durere sufletească în fiecare, şi tocmai în asta constă realismul poveştii – ambele personaje se confruntă cu situaţii dificile în familie, care le influenţează comportamentul, nu numai al unuia faţă de celalalt, ci şi faţă de restul lumii. Insă eroii noştri au caractere frumoase şi autentice.

Ambii trec prin suferinţele palpabile ale maturizării, fiind în pragul vârstei de adult – şi totuşi sunt încă nişte copii, vulnerabili şi tensionaţi (cât regretă Hadley neputinţa de a se consulta cu Domnul Elefant, jucăria ei de pluş, aşa cum o făcea când era mică, la îndemnul tatălui ei, pentru a-şi alina toate durerile şi a-şi alunga toate temerile!), încercând să se simtă confortabil în propria piele, în timp ce se lansează într-o relaţie, diferită de toate cele de până atunci, cu sexul opus.

Jennifer E. Smith ne demonstrează, deloc matematic, dar extrem de convingător, că există dragoste la prima vedere: nebună, complicată, omenească, care e mult mai mult decât dorinţă şi atracţie fizică.

Iar povestea spusă de ea e mai mult decât una despre doi oameni care se îndrăgostesc unul de celălalt – este povestea a doi oameni care constată că dragostea adevărată este ceva ce nu poate fi controlat, sau stăpânit: este esenţa prin care fiecare se descoperă pe sine.

DE LA 1 FEBRUARIE 2013 ÎN LIBRĂRII

4 comentarii:

Unknown spunea...

Eu am vazut aceasta carte pe Goodreads si am iubit-o de la prima descriere. Mi se pare foarte interesanta si chiar mi-ar placea sa o citesc.
Imi place mult de tot si coperta

Lissa ღ spunea...

Awww<3 suna interesant! Vroiam sa-ti multumesc ca ai pus postarea mea pe facebook! Mi-ai adus o gramada de vizualizari! Multumesc mult, nu ma asteptam!

Anonim spunea...

suna destul de interesant.

LoStInDr3aMs spunea...

sper sa reusesc sa o achizitionez repede!!!

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket