28 mai 2012
 Lupii din Mercy Falls de Maggie Stiefvater

Numar volume: 3 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 2
An aparitie 2011
Editura: RAO


"în aer plutea un miros de cuvinte necitite"
Grace avea unsprezece ani în iarna când a fost smulsă din curtea casei ei de către lupi. Aproape a murit atunci… Tot ce își amintește în afară de frigul cumplit, sunt ochii de un galben uimitor ai unuia dintre ei: lupul ei. I s-a părut că l-a văzut, în fiecare iarnă de atunci, mereu acolo, la marginea pădurii. A încercat timp de șase ani să înfrângă distanța dintre ei, dar fără succes.
Sam iși amintește în detaliu acea zi în care a salvat din ghearele haitei cea mai frumoasă fată. Nici el nu știe ce l-a determinat să aleagă viața ei în locul vieții lui și a haitei. De atunci a urmărit-o mereu, pe timpul iernii, în forma lui de lup, de la marginea pădurii. Parfumul mâinii ei de zahăr, unt și sare, nu l-a părăsit niciun moment, astfel încât a recunoscut-o imediat, când a pășit în librărie. Nu a îndrăznit să o privească direct, știind că dacă ea l-ar fi zărit, i-ar fi recunoscut ochii inconfundabili.
Vârcolacii lui Maggie Stiefvater sunt deosebiți. Ei se transformă sezonier, iarna devin lupi iar vara oameni, pana când ajung la maturitate și rămân lupi definitiv. Pentru Sam, acesta este ultimul an.
Când credeau că nu mai e posibil să se întâlnească vreodată, destinul are alte planuri. Sam este rănit, iar instinctul îl împinge să-și reia forma umană în ciuda temperaturii scăzute și să se refugieze în curtea casei lui Grace.
De aici pornește o bătălie impresionantă contra naturii, în care el trebuie să lupte pentru a rămâne om. În această luptă primordială pentru supraviețuirea omului şi controlul fiarei ea îi stă alături, puternică şi decisă, oferindu-i o şansă.
Sam este băiatul pe care și-l dorește orice fată: romantic, sensibil, cu o fire de artist și cu un respect deosebit față de Grace. Nu poți să nu-l îndrăgești. Relația dintre cei doi pare foarte reală și completă. Orice moment petrecut împreună devine prețios și pentru cititori.
Unicitatea lui Sam şi Grace este subliniată prin faptul că ei sunt diferiți chiar şi de cei din a căror specie fac parte. Prietenele lui Grace şi restul lupilor din haita lui Sam sunt superficiali şi se lasă conduşi în mare parte de capricii şi instincte, având un comportament imatur față de ei.
Fior este o poveste de dragoste, narată alternativ din punctul de vedere al celor doi eroi, ceea ce îi conferă un plus de naturalețe și romantism, permițând cititorului să vadă povestea şi să trăiască sentimentele amândurora.
Stilul autoarei este împletit cu poezie, dar are și un lirism global, într-un cuvânt este fermecător. Este un stil clasic, profund, deosebit şi care este cu siguranță unul dintre punctele forte ale seriei. Dialogurile sunt naturale şi cursive, iar atmosfera creată e atât de palpabilă încât parcă te doare.
Trebuie să votați Lupii din Mercy Falls pentru că este o poveste plină de sensibilitate, de iubire pură, adolescentină. Vârcolacii lui Maggie nu sunt invincibili, ci au aceleași calități și defecte umane și sunt la fel de vulnerabili ca dușmanii lor, oamenii. 
(Bibliophile Mystery)

***
 
 Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

Numar volume: 2
Numar volume aparute la noi: 2
An aparitie: 2010
Editura: LEDA



Ochii i-au sclipit în lumina argintie a lunii. Eu. El. M-am ars.”
Aparențele înşeală. Aparențele contează. Contează pentru că oamenii nu sunt obişnuiți sau nu vor să vadă dincolo de ele. Contează pentru că nu vor să cunoască cu adevărat persoana de lângă ei, contează pentru că servesc intereselor ascunse pe care le au.
Aparențele au trimis-o pe Shelby în tabăra de reeducare, aparențele au servit mamei sale vitrege pentru a obține ceea ce a vrut.
Shelby nu este o prințesă ce are nevoie să fie apărată sau salvată. Ea este acea adolescentă suficient de deşteaptă şi cuminte care are de suferit din cauza aparențelor de care uneori nu i-a păsat. Dar... uneori totul se întâmplă cu un rost. Pedeapsa primită, reeducarea impusă va avea cu un cu totul alt rezultat.
Austin este rebelul atrăgător, băiatul misterios care fură atenția şi inima oricărei fete şi trezeşte gelozia celorlalți băieți. Pe el și pe Shelby îi apropie pierderea mamelor, relațiile defectuoase cu tații şi hormonii adolescenței, iar liantul perfect există în pornirea lui Shelby de a ajuta pe toată lumea mai puțin pe ea însăși. Aparențele ar spune că avem de a face cu un uşor flirt de vară. Aparențele înşeală.
Aventura începe chiar înainte de a ajunge în Tabăra Semilunii. Urmările sunt o apropiere de Austin, nişte aparențe amăgitoare şi o posibilă catalogare drept recalcitrantă ceea ce ar aduce foarte aproape mutarea într-o altă tabără mult mai rea. Intențiile bune pot avea rezultate neaşteptate, uimitoare sau chiar dezastruoase. În final dorința mamei vitrege se împlineşte dar costul nu mai pare aşa de mare. Există persoane pentru care merită să faci sacrificii.
Stilul autoarei îți permite să-ți închipui totul, de la fiecare piatră şi creangă din pădurea înfricoşătoare sau atrăgătoare până la tremurul fricii sau fiorii dragostei care ți se strecoară pe şira spinării. Citeşti cartea şi vei vedea totul, ca într-un film.
Nu plânge sub clar de lună este o carte pentru adolescenții aparent cuminți, pentru cei aparent nepreocupați de sine... Are mister, secrete întunecate, aventură, pericole de moarte, salvări spectaculoase şi multă iubire. Deşi fantastică, foloseşte şi naşte sentimente, trăiri perfect naturale, umane. Ce şi-ar mai putea dori tinerii? Aparent nimic.
Trebuie s-o votați pentru că este diferită de alte cărți despre vârcolaci şi vampiri (sau alte creaturi fantastice). Nu plânge sub clar de lună aduce o lectură plăcută şi un mod agreabil de a-i învăța pe tineri să gândească înainte de a face ceva. Ne demonstrează că societatea se conduce după aparențe. Aparențele arată că este o carte pentru toți adolescenții. Aparențele, de data asta, nu înşeală.
(Bibliophile Mystery)


Puteți vota până pe 30 mai la ora 24.00
Pentru a afla rezultatele rundelor anterioare intrați AICI
*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România

3 comentarii:

Sweet Lemon spunea...

Am citit primul volum din 'Nu plange sub clar de luna' si mi-a placut mult, dar descrierea seriei 'Lupii din Mercy Falls' m-a facut sa o votez pe aceasta :)

Madalina spunea...

Nu am citit "Fior" dar am auzit foarte multe lucruri bune despre ea . . . . "Nu plange sub clar de luna" am citit si mi-a placut extrem de mult asa ca o sa votez cu ea :D

Iuliks spunea...

"Nu plange sub clar de luna", voi vota cartea asta pt dintre cele 2 mie asta mi-a placut mai mult:)

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket