10 iun. 2012
Vampirii Sudului de Charlaine Harris


Numar volume: 12 (Serie incompleta)

Numar volume aparute la noi: 11

An aparitie: 2007
Editura: LEDA


Iniţial am crezut că va fi foarte uşor să prezint seria Vampirii Sudului. Adică cine n-a auzit de ea?? Dar nu este deloc aşa. Tocmai pentru că este atât de populară, o prezentare care să îi evidenţieze toate calităţile mi se pare aproape imposibilă.
Cu o oarecare stângăcie, iată că păşim şi în Bon Temps, Louisiana, în lumea creată de Charlaine Harris, în care vampirii nu mai sunt creaturi misterioase ale nopţii ci cetăţeni cu acte în regulă, plătitori de taxe... nocturni, ce-i drept. Şi pentru a se integra cât mai bine în rândul oamenilor, au inventat True Blood, o băutură sintetică înlocuitor de sânge uman. Dar ca şi în cazul oricăror cetăţeni obişnuiţi, avem de-a face cu diverse tipologii: unii sunt vecinii perfecţi, despre care apropiaţii nici nu ar fi crezut că sunt vampiri, alţii sunt la limita legii sau chiar o încalcă. Dar dacă vampirii nu creează probleme, sigur se vor găsi oameni care o vor face. Suntem în mijlocul Sudului şi obiceiul de a „vedea” diferenţele dintre noi nu s-a pierdut.
O cunoaştem pe Sookie Stackhouse - chelneriţa simpatică de la Merlottes – o fată tipic sudistă, o sweetheart, care are ceea ce ea numeşte o disabilitate: citeşte gândurile. Şi-a petrecut întreaga copilărie încercând să se ferească de gândurile altora şi tocmai de aceea nici nu a reuşit să îşi întemeieze o familie. E greu sa îţi alegi un soţ cand ştii exact ce gândeşte J. Dar îşi iubeste viaţa şi slujba şi totodată este fascinată de vampiri. Are ocazia să şi cunoască unul, în momentul în care vampirul numit Bill (!) păseşte în bar. Sookie descoperă cu fascinaţie că nu poate auzi şi gândurile vampirilor și tocmai de aceea se apropie din ce în ce mai mult de ei.
Din bunătate şi poate puţină naivitate, ea intră în jocul luptelor lor pentru putere, lucru ce îi schimbă total viaţa liniştită pe care o avea şi astfel îi va fi dezvăluită o lume pe care oamenii obişnuiţi nici nu şi-o pot imagina.
Deşi vampirii sunt singurele fiinţe supranaturale care au ieşit „la lumină”, ei nu sunt nici pe departe singurele creaturi din lume. Chiar lângă Bon Temps locuieşte o comunitate de vârcolaci, însuși Sam, patronul barului Merlottes este metamorf şi să nu uităm vrăjitoarele şi zânele. O întreagă pleiadă de personaje mitice a căror lumi se întrepătrund, se influenţează şi toate îşi lasă amprenta asupra vieţii lui Sookie.
Sookie este o protagonistă extraordinară. Simpatică, plină de vitalitate, excentrică şi cu o fire puternică, fără a fi încăpăţânată. Este cu siguranţă una dintre cele mai bune eroine din cărţile cu vampiri pe care le veţi întâlni.
Atitudinea ei se schimbă de-a lungul volumelor, căpătând o maturitate pe care în primele cărţi nu o veţi găsi. Veţi suferi alături de ea şi vă veţi bucura de micile ei plăceri.
Bill poate părea bărbatul perfect pentru Sookie, cel puţin până când aceasta află că....doar nu o să vă spun totul, nu?
Nu putem să îl uităm pe Eric Northman, preferatul multora dintre voi (şi al meu, recunosc!), care o place pe Sookie...în felul lui. Vampir de 2000 de ani şi prinţ viking pe deasupra, încrezut, autoritar şi elegant, Eric este omul care spune lucrurilor pe nume, fapt care îl face nesuferit în ochii personajelor, dar şi ai cititorilor. Cu toate astea el reuşeşte să ne demonstreze că aparenţele înşeală, fiind cel care mereu o apără din umbră sau făţiş pe Sookie şi cel care îşi riscă viaţa pentru ca ea să fie în siguranţă.
Avem parte de un trio amoros care, pe parcurs, îşi schimbă coordonatele şi totodată este condimentat de apariţia în peisaj a altor personaje masculine potente.
Personajele secundare, meteorice sau prezente mereu, sunt puternice, bine conturate și au un cuvânt greu de spus. Trăirile, loialitatea sau jocurile lor conduc acțiunea pe noi și noi planuri.
Vampirii sudului satisface atât cititorii pasionaţi de paranormal, romance şi dramă, cât şi pe cei care îşi doresc acţiune şi mister. Stilul este unul antrenant, care justifică pe deplin calitatea de bestseller a seriei.
Trebuie să votaţi Vampirii Sudului pentru că autoarea a creat un echilibru perfect între acţiune, mister, suspans şi paranormal romance, realizând o serie de succes mondial. Descrierea personajelor este atât de bine făcută, încât veţi avea impresia că îi cunoaşteţi personal. Deşi este o serie lungă, fiecare volum prezintă o situaţie nouă; nimic nu se repetă, noi aventuri, noi drame şi noi personaje sunt aduse în lumea ciudată şi atrăgătoare a supranaturalului.
(Bibliophile Mystery)

***


 Damnare de Lauren Kate

Numar Volume: 4 (serie incompletă) 
Număr volume apărute la noi: 3
An apariție: 2010
Editura: LITERA


Damnare... o frumoasă poveste despre lupta îngerilor căzuți pentru o muritoare și destinul lor.
Fallen este seria unui trecut tumultuos, a unui prezent surprinzător și a unui viitor incert, dar plin de speranță; un destin care joacă feste, în care iubirea adevărată nu are sorți de izbândă și orice atingere poate fi sfârșitul, moartea nefiind o alinare.
Toată acțiunea este întunecată, periculoasă și plină de mister, într-un cuvânt gotică. Stilul lui Kate este plin de măiestrie şi fară a abuza de efectele dramatice. Atmosfera este apăsătoare şi se armonizează cu viaţa personajelor, accentuând momentele acţiunii. Detaliile scenografice sunt atât de bine definite, încât vă veți simți parte din poveste.
Trecutul plin de umbre a lui Luce intrigă, făcându-te să-ţi doreşti să știi mai mult cu fiecare pagină.
Răsturnări de situație se întâlnesc la tot pasul.
Luce este deșteaptă, simpatică și dragălașă dar suspectată că ar fi omorât un tanăr. Deși ea știe că nu a făcut nimic rău, totuşi nu are nicio explicație pentru umbrele care au urmărit-o toată viața şi care, se pare că ar fi de vină. După un incendiu teribil care îi schimbă cursul destinului pentru totdeauna, este trimisă la Sword&Cross, o instituţie mai specială.
Din momentul în care pășește în școală, simte o atracție inexplicabilă pentru Daniel Grigori, un tânăr frumos, perfect, dar rece, distant, uneori chiar nepoliticos.
Da, avem şi triughiul de dragoste, dar unul care te face să suspini pentru că îţi dai seama că nu ştie adevărul şi nici care sunt sentimentele şi scopurile adevărate. Ambii pretendenţi au partea lor de vină şi partea lor de dreptate. Un alt caz pentru de a forma tabere? Fiţi siguri de asta!
Personajele secundare au fiecare un rol bine definit și o poveste proprie. Cea a Ariannei este extrem de interesantă. Are cicatrici pe gât, poartă o brățară prin care este monitorizată și o multime de lucruri sinistre par că se leagă de ea. Totuși, este în stare să se apropie sufleteşte de Luce, poate doar pentru că se simte singură?
Elementele gotice sunt fascinante și puse acolo unde trebuie pentru a da greutate atmosferei. Cititorii vor fi absorbiți de ele. Misterul care înconjoară îngerii este de-a dreptul captivant. Sfârșitul este plin de suspans și total neașteptat. 
Trebuie să votați Damnare pentru că are toate caracteristicile unei serii de excepție. Kate ne spune destule despre personajele ei pentru a vă menține interesul, vă dă ocazia de a forma legături puternice cu acestea, lăsându-vă apoi să vă îndoiți de alegerile lor şi întrebându-vă cine si ce sunt ele de fapt.
(Bibliophile Mystery)

Puteti vota pana pe 12 iunie, ora 24:00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare, intrati AICI
*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"

3 comentarii:

Izabela spunea...

Gata, am votat. Votul meu a mers catre Damnare.

Sweet Lemon spunea...

Nu am citit nici una dintre serii, insa am vazut serialul True Blood, asa ca am votat cu Vampirii Sudului :D. Descrierea de la Damnare nu m-a atras oricum. Insa descrierea de la Vampirii Sudului m-a captat total, desi deja stiam din serial despre ce e vorba. Poate ma voi apuca sa citesc si cartile cand am timp :-?. Momentan sunt prinsa cu multe altele :D

Iuliks spunea...

am citit ambele serii, dar am ales Vampirii sudului pt ca mi-a placut mai mult,si pt ca Ratacire, a doua carte din seria Damnare, m-a cam dezamagit si eu INCA nu am citit Pasiune (desi vreau sa continui seria, dar...), pt ca nu ma mai atrage atat de mult aceasta serie...si pt asta imi pare rau:(

20.03.2015

 photo 10841943_635643223229072_2246429158120324496_o_zps77bbc1a6.jpg

Persoane interesate

Networked Blogs

Tie-In by Leda

 photo Divergent-2014_zpsb5a64148.jpg
Divergent
de Veronica Roth
 photo Orasul_oaselor_tie-in_bun_zpseb262828.jpg
Orasul Oaselor
de Cassandra Clare
 photo academia_vampirilor_zps265c04e2.jpg
Academia Vampirilor
de Richelle Mead

Grab my buttons


Like ?

Follow via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Hot this week


 photo rsz_coperta-e-uc899or-sc483-te-iubesc_zps40f986f9.jpg
Viitorul nostru
by Jay Asher

 photo rsz_cop-destine-la-limita1_1_zps31609ef1.jpg
Febra Neagra
by Karen Marie Moning

 photo rsz_annasisarutulfrantuzesc_zpsc7de0cc7.jpg
Creatura
by Nely Cab

 photo rsz_cop-probabilitatea-statistica_zps2fcb287d.jpg
Probabilitatea statistica

de a te indragosti la prima vedere


by Jennifer E.Smith

Sponsori

Ratings

Photobucket