20 iun. 2012
Numar volume:1
An apariție: 2010
Editura: VREMEA
Prezentării
acestei cărţi i se potriveşte un citat chiar din ea:
„… omul e învăţat să
tragă concluzii din informaţiile pe care le are. În vreme ce adevărul se află,
de cele mai multe ori, în informaţiile care lipsesc…”
Coşmarul
este o carte scrisă cu şi din pasiune. Asta e evident la fiecare rând.
Este
o carte documentată. S-a născut dintr-o asiduă căutare prin documentele ce stau
să se sfărâme sub greutatea timpului. Autorul s-a inspirat din scriptele evului
întunecat care menţionează fenomene considerate ciudate atunci şi care au rămas
neexplicate în prezent deşi, nu-i aşa, se presupune că am evoluat cumva. Citind
cartea, veţi descoperi că suntem frământaţi şi atraşi deopotrivă de aceleaşi
temeri, de aceleaşi speranţe ca şi aceia care au trăit cu sute de ani înaintea
noastră.
Povestea
este o combinaţie extraordinară de supranatural şi normal, întuneric şi lumină,
bine şi rău. Fire de istorie reală sunt inserate cu har în această broderie
dându-i valoare.
Personajele,
introduse treptat şi din ce în ce mai multe, au propria istorie care le va
determina în final rolul în coşmar. Sunt oameni normali pe care îi separă şi
unesc ranguri şi valori sociale, ranguri şi valori umane. Manipulate de forţe
necunoscute, unele reuşesc să se comporte exemplar până la capăt, iar altele
vor deveni prada propriilor slăbiciuni. Toate personajele însă evoluează (sau
involuează), toate se transformă sub presiunea evenimentelor. Locul fiecăruia
odată stabilit va fi schimbat cum nici nu te aştepţi. Veţi îndrăgi multe dintre
aceste personaje şi veţi recunoaşte că soarta care le-a fost dată este cea
mai onorabilă pentru ei, după fapta şi inima lor.
Veţi
tremura alături de personaje, veţi spera alături de ei. Veţi crede că aţi
rezolvat odată cu ei misterul şi veţi urla de deznădejde împreună cu ei.
Într-o
lume din ce în ce mai întunecată şi mai rece, unde tragicul atinge ireparabil
totul, găsim acea poveste pură de dragoste visată de la începutul lumii de
fiecare.
Momentele
de „groază” vă vor zburli probabil pielea dar veţi şti că a fost necesar. Nimic
nu este de prisos, nimic nu e risipit.
Totul
e atât cât trebuie şi unde trebuie. Asta caracterizează volumul, inclusiv în
ceea ce priveşte folosirea figurilor de stil. Autorul nu se fereşte să le
folosească şi ele reprezintă un punct forte al cărţii.
Oliviu
Crâznic vă va introduce fără să simţiţi într-un decor care este el însuşi un
personaj ce se transformă, ține pasul şi trasează liniile povestirii. Lumea şi
natura se schimbă împreună pe măsură ce se desfăşoară acţiunea. Castelul, ce se
dovedeşte scăparea dar şi capcana în care sunt prinşi protagoniştii, are ziduri
ce mustesc de mistere şi pericol. Camerele şi coridoarele sale sunt pline de trădare,
disperare, dragoste şi speranţă.
Finalul
va aduce liniştea dată de un nou răsărit.
Este
evident că ... Şi la sfârşit am mai rămas Coşmarul se adresează tuturor. Vă va
plăcea acest volum chiar dacă nu sunteţi pasionaţi de fantasy, romance, gothic.
Indiferent care vă este stilul preferat veţi găsi ceea ce căutaţi şi veţi pune
cartea pe raftul cu cărţile de recitit.
De ce să votaţi cartea?
Pentru că este o carte gothică foarte
bine scrisă şi care va încânta cu siguranţă. Este o carte care zgândăre inima
şi cele mai ascunse trăiri ale cititorului satisfăcându-i în acelaşi timp pofta
de aventură şi suspans. Va induce frica şi teroarea şi va aduce liniştea şi
speranţa. Este una din cărţile despre care poţi
spune liniştit că se citeşte cu sufletul la gură.
(Bibliophile Mystery)
***
Academia Vampirilor de Richelle Mead
Număr volume: 6 (serie completă)
Număr volume apărute la noi: 6
An apariție: 2010
Editura LEDA
Dragostea și loialitatea sunt mai puternice decât legăturile de sânge.
Academia Vampirilor “prinde” de la primele
pagini şi nu printr-o scenă de acţiune extraordinară, ci prin modul de
prezentare a personajelor.
Acţiunea se centrează pe Rose şi Lissa care au
o prietenie foarte strânsă, ce durează încă din copilărie.
Cele două au încercat să se ascundă printre
oameni după ce, cu doi ani în urmă, au fugit de la Academia Sf. Vladimir. Aici
moroii – vampirii vii – sunt instruiţi şi protejaţi, iar dhampirii – gardieni
ai moroilor, pe jumătate vampiri – sunt educaţi şi antrenaţi pentru a-i apăra
de strigoi – vampiri nemuritori care se hrănesc cu sângele moroilor şi
dhampirilor. Descoperite şi escortate înapoi de gardianul Dimitri Belikov, ele
trebuie să înfrunte pedeapsa pentru evadare, comentariile răutăcioase ale
colegilor şi consecinţele evadării lor. Imediat după reîntoarcerea lor apar o
mulţime de întâmplări ciudate care le vor influenţa viaţa.
Rose este o eroină grozavă. Poate avea singură
grijă de ea – deşi nu prea are, principala ei preocupare fiind binele Lissei. Nu
e tipul de fată care să se lase călcată în picioare sau să facă ce i se spune şi
asta, de regulă o bagă în încurcături. Însă face tot ce-i stă în putere pentru
a-i proteja pe cei pe care îi iubeşte. Seria câştigă mult prin sarcasmul şi
replicile ei obraznice dar pline de umor. Profesorul ei, Dimitri, îi devine un
model de atitudine şi comportament, scopul ei fiind de a-i ajunge egal
şi...iubită, deşi totul e împotriva lor.
Dimitri are 24 de ani, ceea ce îi conferă o
maturitate şi un echilibru în gândire pe care nu le putem întâlni la niciun
adolescent. Renumit pentru profesionalismul şi stilul impecabil de luptă de
care dă dovadă, îi este total opus lui Rose. Este poreclit „Zeul” şi se ridică
la nivelul acestui apelativ în tot ceea ce face. El devine pentru Rose un adevărat
prieten şi aproape o obsesie. Atracţia ei faţă de el se transformă în ceva mult
mai profund decât le este permis şi din această cauză inima îi va fi sfărâmată în
nenumărate rânduri.
Sfâşietoarea călătorie în care porneşte Rose este
una iniţiatică, din care se va întoarce total schimbată, devenind una dintre
cele mai puternice eroine întâlnite... Este un drum făcut în încercarea de a-şi
alina durerea, de a face dreptate şi a curma suferinţa unei persoane dragi....
Dar drumul se va dovedi a fi cel care oferă posibilitatea unei noi șanse, şansă
pe care Rose o va apuca cu ambele mâini şi cu tot sufletul ei.
Lissa Dragomir nu este un vampir oarecare, ci
şi prinţesa, singura supravieţuitoare a familiei ei. De aceea trebuie apărată
de strigoi în orice moment dar, aşa cum se va dovedi, trebuie apărată şi de
proprii ei semeni. Odată cu titlul de prinţesă vin şi responsabilităţile, ea
trebuind să se ridice la nivelul aşteptărilor reginei şi a celorlalţi membri ai
consiliului regal. Unicitatea darului ei, stăpânirea magiei spiritului, o va
face un aliat important atât în luptele fizice cât şi în cele sufleteşti.
Rose
şi Lissa par a fi jumătăţi ale aceluiaşi întreg, contribuind în egală măsură la dezvoltarea acţiunii. Ele descoperă împreună vechea legendă a moroilor şi
secretele pierdute ce le pot explica legătura specială pe care o au.
Pe
parcursul seriei, ambele se maturizează şi sunt testate. Ambele se confruntă cu
iubiri nepermise sau incomode, ambele trebuie să ia decizii vitale.
Întâlnim
triughiul amoros, iar „rivalul” Adrian Ivashkov a împărţit deja lumea în două
tabere. Carismatic, rebel şi excentric, el este tot ce şi-ar putea dori o fată
şi totuşi nu el este ceea ce îşi doreşte Rose....sau este?
Acţiune,
iubire, pierderi, trădări şi regăsiri, toate se leagă în Academia Vampirilor.
Este o serie devenită „de suflet” pentru toţi adolescenţii.
Daca sunteţi fani ai poveştilor cu vampiri cu
siguranţă veti devora Academia vampirilor! Dacă nu sunteţi fani ai povestilor cu vampiri
cu siguranţă veţi deveni unul.
Trebuie să votaţi
Academia Vampirilor pentru că oferă o perspectivă interesantă – mai ales pentru noi, românii – miturilor
despre vampiri. Este evident că autoarea a cercetat amănunţit toate aceste povestiri înainte de a
scrie. Pentru că are tot ce v-aţi dori: acţiune, mister, iubire interzisă, umor şi suspans.
(Bibliophile Mystery)
Puteti vota pana pe 21 iunie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI
*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Persoane interesate
Networked Blogs
Blog: |
Booktown Lover |
Topics: |
Books, Movies, Music |
Tie-In by Leda
Grab my buttons
Lista mea de bloguri
-
RECENZIE: Diavola de Jennifer ThorneAcum o lună
-
Wicked Thirst by Megan MonteroAcum 4 luni
-
-
-
-
-
-
-
-
Movie & TV Show RemakesAcum 10 ani
-
-
"Solstice" - recenzieAcum 11 ani
-
End of Summer: carti + anunturiAcum 13 ani
-
Heart ♥ #2Acum 13 ani
-
Like ?
Follow via email
Hot this week
Viitorul nostru
Febra Neagra
Creatura
Probabilitatea statistica
de a te indragosti la prima vedere
by Jennifer E.Smith
1 comentarii:
Am votat Academia Vampirilor. Am cumparat-o si abia astept sa termin cu examenele ca sa o pot citi.